Teste de teren cu Manfrotto Off Road Hiker 30L
TEST TEREN: Manfrotto Off Road Hiker 30L
Realizat de Dan Dinu/ Photolife.
Muntele și fotografia de natură sunt două pasiuni care se împletesc de minune. Ambele îți oferă momente frumoase, te duc în zone inedite și îți pot aduce amintiri unice.
Există însă o provocare atunci când vrei să le combini. Un fotograf de natură are nevoie de destul de mult echipament, iar un montaniard de asemenea.
Nu luăm în calcul turele lungi de câteva zile, însă chiar și pentru o tură de o zi ai nevoie de un apart foto, vreo două obiective, filtre și alte câteva accesorii, un trepied, la cere se adaugă ceva de mâncare, o sticlă cu apă, o geacă, poate ceva haine de schimb și alte câteva obiecte personale.
Ei bine iată-ne aici în fața unei dileme.
Ca fotograf îmi vreau aparatul protejat și la îndemână. Ca om de munte vreau un rucsac performant cu un spate care să se aerisească și pe care să îl transport confortabil. Să îmi iau rucsacul foto cu mine sau pe cel de munte? Ei bine, această decizie este acum una mult mai simplă.
Când am fost rugat să testez rucsacul Manfrotto Off Road Hiker, nu am stat prea mult pe gânduri și am acceptat.
Un rucsac care promitea o combinație între foto și munte, cum puteam să refuz?
Am fost un pic sceptic la început, însă nu a durat mult și ne-am imprietenit.
Rucsacul vine în două dimensiuni, de 20 și 30 de litri.
Cel mic cred că se pretează mai mult pentru plimbări foarte scurte, sau pentru cei care nu au un aparat foarte mare și mai multe obiective, așa că am ales să îl testez pe cel de 30.
Prima impresie a fost una foarte bună, rucsacul fiind destul de ușor.
A urmat partea cea mai importantă, adăugarea echipamentului foto.
Compartimentul dedicat nu este foarte mare, lucru care mi-a înghesuit un pic un Nikon D800 cu un 70-200mm f/2.8 și un 16-35mm f/4, însă important este că au încăput.
Accesul se face din lateral, lucru util atunci când ai rucsacul pe jos și nu vrei să îl trântești cu spatele în noroi sau zăpadă.
Filtrele nu au mai încăput tot aici, așa că le-am pus în compartimentul general.
În acesta mai era loc fără probleme de ceva haine și un sandviș, lucruri pe care le-am și adăugat.
Am mai pus o sticlă de apă și alte câteva mărunțișuri și partea cea mai importantă, trepiedul. Acesta se poate prinde pe lateral cu chingile dedicate și stă foarte bine acolo.
Cu toată această greutate adăugată l-am pus în spate. S-a așezat foarte bine. Bun. Asta este cel mai important.
Merg de foarte mulți ani pe munte și dacă am învățat ceva în tot acest timp, este că trebuie să îți asiguri un minim de confort necesar în privința echipamentului, care să compenseze cu disconfortul dat de un efort susținut și vremea capricioasă.
De obicei, confortul vine de la picioare și de la spate. În ordinea asta.
Trebuie să ai o pereche de bocanci buni și un rucsac care să îți preia greutatea fără a pune presiune excesivă pe spatele tău.
Manfrotto a reușit să facă asta.
Spatele ușor curbat al rucsacului are o plasă care îl depărtează de tine, pentru o cât mai bună circulație a aerului, iar bretelele sunt suficient de comode ca să nu provoace dureri inutile de umeri.
Testul suprem nu se face însă în casă în fața oglinzii, așa că am plecat cu rucsacul pe munte.
Acesta s-a comportat impecabil și mi-a oferit confortul de care aveam nevoie. După o zi întreagă de mers cu el în spate, totul a decurs perfect, fără dureri în plus față de cele datorate în mod normal efortului susținut.
Dar dacă mergeți pe munte știți la ce mă refer. Nu uitați că este foarte important să vă reglați corect bretelele și să folosiți și prinderea peste șolduri pentru a distribui cât mai bine greutatea. Pe aceasta aveți și două buzunare destul de mari pe care le puteți folosi pentru lucruri mărunte pe care le doriți la îndemână.
Materialul rucsacului este unul foarte bun, iar în caz de vreme rea aveți și o husă de ploaie.
Are chingi de prindere pe exterior pentru o pereche de bețe sau pentru un piolet, iar compartimentul foto poate fi scos, rucsacul transformându-se astfel într-unul de munte. Am simțit nevoia să mai am în plus spațiu pentru încă un obiectiv, de obicei mai car cu mine și un obiectiv de macro și câteva buzunare interioare pentru o mai bună eficință în organizarea accesoriilor. Poate un alt inconvenient este faptul că dimensiunea lui este un pic peste cea acceptata în majoritatea avioanelor. Aceste mici dezavantaje însă sunt eclipsate de modul cum este construit spatele rucsacului. Acesta este cu siguranță marele lui avantaj.
În concluzie, rucsacul este ideal pentru cei care nu cară după ei foarte mult echipament și vor să găsească într-un rucsac foto, tot confortul oferit de un rucsac tehnic de munte.
Mie personal mi-a plăcut să îl scot la plimbare, așa că îl recomand cu încredere.
Drumuri bune și poteci însorite!
Dan Dinu www.photolife.ro