BUILA – VANTURARITA cel mai mic parc al Romaniei Salbatice

Cand ne gandim la salbaticie, de obicei avem in minte zone intinse, greu accesibile si foarte indepartate. Parcul national Buila – Vanturarita, este cel mai mic parc de la noi din tara si este unul dintre cele mai salbatice locuri pe care fotograful Dan Dinu a avut ocazia sa le exploreze in cadrul proiectului Romania Salbatica. Creasta calcaroasa formeaza un peisaj interesant, cu abrupturi si vegetatie specifica, si face parte din Muntii Capatanii, aflati in tronsonul Carpatilor Meridionali. Va invitam sa cititi povestea turei din acest parc, sa aflati peripetiile prin care au trecut cei din echipa noastra si sa admirati fotografii interesante, cu una dintre cele mai putin cunoscute zone protejate din tara.

 

Data viitoare, va invitam sa descoperiti alaturi de noi un parc ce este considerat fratele mai mare al Builei – Vanturarita, si asta pentru ca se aseamana foarte mult. Este vorba de Piatra Craiului, unul dintre cei mai indragiti munti ai Romaniei. O sa aflati povestea unei familii de capre negre, ce a stat la baza uneia dintre cele mai apreciate imagini din acest proiect. Cu aceasta ultima tura, se incheie si prima parte a aventurii noastre, cea dedicata parcurilor nationale.

 

Articolul si imaginle le puteti gasi pe http://dandinu.net/ro/articol/380/BUILA-VANTURARITA-Romania-Salbatica sau www.romaniasalbatica.ro