Asociatia Fotoclubul “Mihai Dan-Calinescu” Craiova
Asociatia Fotoclubul “Mihai Dan-Calinescu” a fost infiintata la inceputul anului 1999, pe langa Cercul Militar din Craiova, membri fondatori fiind doar 12 artisti fotografi.
A fost aleasa ziua de 23 aprilie, ziua Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Armatei Romane, iar numele a fost ales dupa unul dintre cei mai mari artisti fotografi romani, clubul fiind intitulat „Cercul de Arta Fotografica al Armatei – Mihai Dan-Calinescu”. MD Calinescu, artist fotograf local, a creat si o scoala de fotografie la Craiova, scoala care a disparut odata cu trecerea in nefiinta a artistului, motiv pentru care, in cadrul clubului nou format a fost organizat si un Curs de tehnica si arta fotografica.
Cursul organizat aici a fost absolvit de peste 470 de tineri in 20 de promotii, iar profesorii se lauda cu cei 17 dintre absolventii sai care sunt studenti, ori au terminat facultati de fotografie in tara si in Anglia.
In prezent fotoclubul are cel mai mare numar de membri in general (50 de membri) si de membri ai AAFR in mod special (30). Este de asemenea unul dintre cluburile cele mai active, membrii participand la foarte multe saloane nationale si internationale de fotografie, precum si la expozitii individuale si de grup, atat in tara cat si peste hotare. In acelasi timp clubul este gazda pentru artistii romani dar si pentru cei straini, pentru care organizeaza, in cadrul Galeriilor de Arta ale fotoclubului, odata la 2-3 saptamani, expozitii fotografice.
Acestea nu sunt singurele activitati organizate de club, fotoclubul realizand Salonul National de Arta Fotografica “Mihai Dan-Calinescu”, aflat la a 4-a editie.
Numele clubului este de asemenea legat de , col. (r.) Mircea Anghel, presedintele fotoclubului si lectorul cursurilor. Artist al Federaţiei Internaţionale de Arta Fotografica, director al Departamentului Saloane si Distincţii din cadrul Asociaţiei Artistilor Fotografi din Romania (AAFR), Mircea Anghel este sufletul clubului, dar si dascal pentru restul membrilor, majoritatea fiind fosti cursanti. Succesele lor il bucura ca pe un parinte, “Nici un succes propriu nu imi aduce mai multe satisfacţii ca succesele „copiilor” mei, cum le spun eu actualilor colegi de fotoclub, fosti absolventi ai cursului. Si nu sunt putini cei ce imi aduc astfel de bucurii”, cupa cum marturisea presei Mircea Anghel.
Mai multe detalii despre Asociatia Fotoclubul “Mihai Dan-Calinescu” si cursurile de fotografie se pot solicita la adresa de e-mail: fotomdc25@gmail.com.